Metodologie și surse de date

Actualizată la 21 septembrie 2026. Pagina se actualizează odată cu platforma: orice strat nou de date apare și aici, cu sursa și limitele lui.

Analiza unui contur DXF

API-ul autentificat /api/v1/fisa-sit analizează polilinia închisă furnizată de solicitant. Unitățile se citesc din DXF; poziția în Stereo70 (EPSG:3844) se verifică față de UAT. Pentru coordonate locale, translația automată cere o singură potrivire susținută de minimum trei muchii și de vârfuri cadastrale; o potrivire ambiguă oprește analiza. Alternativ, solicitantul declară coordonatele sau translația topografică. Confirmarea poziției este legată prin amprentă de fișier, contur și declarații.

Suprafețele și suprapunerile se măsoară pe întregul contur, fără asocierea automată cu parcela de sub punctul interior. Acoperirea cadastrală folosește uniunea geometriilor; golurile în copie nu dovedesc lipsa intabulării. Numerele CF și drepturile nu sunt verificate. Declarația de extravilan sau de teren necadastrat rămâne distinctă de rezultatul intersecției cu limitele ANCPI. Panta și RO-FLOODS rămân verificări la punct, marcat explicit. Fără zonificare disponibilă, planșa nu inventează reglementări. Rețelele și reglementările suplimentare Ord. 904 își păstrează documentul și stadiul. Limitele de protecție calculate în jurul patrimoniului sunt orientative, de confirmat cu autoritatea de cultură. Fișierele încărcate nu sunt înscrise în cadastru și nu se publică pe hartă. Răspunsurile cu geometria utilizatorului nu sunt memorate în cache public.

Principiul de bază

Fiecare afirmație din fișa terenului stă pe un rând cu temeiul ei: ce registru, ce lege, ce hartă oficială o susține și, unde contează, la ce dată a fost actualizată sursa. Și absențele se afirmă la fel: nu spunem doar „nimic aici”, ci „am verificat față de registrul X, actualizat la data Y, și nu apare”. Când o sursă externă nu poate fi consultată în momentul generării, fișa spune explicit că verificarea nu a fost posibilă, în loc să lase impresia unui rezultat liniștitor.

Tot ce afișăm este informativ: ajută la înțelegerea unui teren înainte de decizii, dar nu ține locul certificatului de urbanism (CATUC, art. 253-258) și nu constituie aviz.

Utilizările admise, condiționate și interzise din articolele 1–3 însoțesc fiecare zonă cu capitol verificat în fișă și API, inclusiv zonele care ating numai o parte a parcelei. Sunt texte ale capitolului, cu pagini și sursă, nu verdicte automate pentru o investiție. Un articol neextras nu înseamnă că utilizarea este permisă. Capitolele comune se citesc în domeniul fiecărui alineat, împreună cu prescripțiile generale.

Identificarea terenului

Parcelele, limitele administrative și limita intravilanului provin din oglinda datelor ANCPI (sistemul eTerra). Fișa afișează data la care a fost sincronizat rândul parcelei. Pentru căutarea după număr cadastral, punctul de pornire este un punct garantat în interiorul parcelei, nu centrul ei geometric (care la parcelele în forma literei L poate cădea pe vecin). Acolo unde un UAT nu are limita intravilanului în evidența ANCPI, fișa spune „nedeterminat”, nu ghicește.

Încadrarea urbanistică

Fișa, API-ul, suprafețele pe parcelă și planșele vectoriale folosesc același model de zonificare: UTR-urile locale publicate, iar unde acest model lipsește în întreaga UAT, documentațiile din registrul național în vigoare sau copia publică ArcGIS verificată. Un gol punctual din modelul local nu este completat cu un alt model. Geometriile importate sunt limitate la UAT și la caseta planșei ori la conturul parcelei; perimetrele PUZ/PUD în vigoare din registru decupează zonificarea PUG de dedesubt. Culorile vin din legenda sursei ArcGIS sau din paleta zonelor Ord.904. Condițiile indicatorilor, documentul și paginile regulamentului însoțesc datele.

Catalogul de pe pagina principală cuprinde toate UAT-urile din nomenclatorul platformei. Numărătorile arată poligoanele de zonificare publicate, documentațiile importate și pozițiile din registrele CU/AC aflate în baza locală; se actualizează la cel mult cinci minute. Zero înseamnă lipsa acelor date în platformă. Datele naționale nu presupun existența unui PUG complet sau a unui registru local CU/AC; acestea sunt marcate separat pe card.

Unitățile teritoriale de referință (UTR) și indicatorii lor (POT, CUT, înălțimi) provin din documentațiile de urbanism digitalizate pe platformă. Proveniența e marcată pe fiecare rând: valori extrase din regulamentul aprobat al UAT-ului sau, unde acesta nu e încă digitalizat, un șablon orientativ din biblioteca de regulamente, etichetat explicit ca atare. Absența unui UTR pe platformă înseamnă că nu avem o zonă din modelul publicat la punctul cerut; poate fi o lacună de acoperire sau lipsa documentației. Nu dovedește absența reglementării. La Cluj-Napoca, conturul zonelor urmează zilnic stratul PUG publicat în GIS-ul primăriei: acoperirea curentă se preia în fiecare noapte, versiunile înlocuite se păstrează ca istoric, iar indicatorii extrași din regulament rămân legați de codul zonei. Tot din GIS-ul primăriei se sincronizează zilnic și straturile de deasupra PUG-ului: planurile PUZ și PUD cu starea lor de valabilitate (la un punct, precedența e PUD, apoi PUZ activ, apoi PUG), sentințele judecătorești publicate asupra reglementării, avizele de oportunitate și zonele de siguranță și de protecție ale centurii metropolitane, cu culoarul de expropriere. Planurile expirate rămân în fișă ca istoric, marcate ca atare.

Sentințele și avizele de oportunitate au fiecare stratul lui pe hartă, nu doar rândul din fișă, fiindcă întrebarea se pune și invers: unde anume s-a atacat reglementarea în instanță și unde se pregătește un plan nou. Sunt ținute separat pentru că înseamnă lucruri diferite. O sentință poate anula reglementarea zonei, deci ce scrie în PUG s-ar putea să nu mai fie valabil acolo. Un aviz de oportunitate nu schimbă încă nimic: arată doar că un PUZ este în pregătire.

Un indicator nu e întotdeauna o singură cifră. Un regulament spune, de pildă, POT 60% pe parcelele obișnuite, 70% pe cele de colț și 80% doar cu garaje colective peste necesar; fișa arată valoarea care se aplică în mod obișnuit, iar sub ea variantele, fiecare cu condiția ei și cu articolul din care vine. Când regulamentul nu prevede o valoare generală, ci doar cazuri, fișa le enumeră fără să aleagă una drept regulă. Înălțimea apare ca două plafoane care se aplică deodată: cota fațadei (cornișa sau aticul) și vârful construcției (coama ori înălțimea totală). Aceleași valori hrănesc și harta: la click pe o parcelă, panoul arată cifra care se aplică în mod obișnuit, cu plafonul zonei ca mențiune alături. Acolo unde documentația nu e încă structurată pe articole, rămâne cifra unică din stratul de zonificare, care poartă plafonul, și panoul spune asta.

Regula aceasta ține și acolo unde terenul e tăiat de mai multe zone. Rezumatul din capul fișei și defalcarea pe suprafețe spun, pentru fiecare felie, valoarea de pe o parcelă obișnuită și, alături, plafonul cu condiția lui: „POT 40%, până la 60% doar cu garaje sau parcaje colective peste necesar”. Măsurat pe datele curente, 512 zone au valoarea de bază diferită de plafon la POT și 251 la CUT, deci diferența nu e o excepție rară.

Zonificarea în formatul digital al Ord. 904/2023

Din 2023, documentațiile de urbanism se publică și într-un format digital standardizat (Ord. MDLPA 904/2023), cu un set de date spațiale și un nomenclator național de 18 coduri de zonă funcțională, ZF01 până la ZF18. Ministerul le publică pe datelocale.mdlpa.ro. Am preluat toate documentațiile publicate acolo în acest format, 235 în registru. 228 dintre ele, pe 190 de UAT-uri, au setul lor de date, cu 807.477 de zone propuse. Pentru celelalte 7, portalul trimite la arhiva altei documentații a aceleiași primării: fișierul e același, iar planul din el este al celeilalte. Datele lor proprii apar în vizualizatorul portalului, dar nu sunt publicate ca fișier, așa că nu le avem și nu le punem în loc datele celeilalte documentații. Alături de documentațiile din registru stau trei conversii mai vechi, făcute de noi din documentațiile primăriilor (două pentru Cluj-Napoca, una pentru Feldru), deci în total 231 de planuri pe 192 de UAT-uri. Fișa spune la fiecare teren din care dintre cele două vine planul, fiindcă temeiul e altul: unul e un registru public, celălalt o conversie a noastră.

Conversia PUG-ului Clujului din 2014 se reface în fiecare noapte din portalul GIS al primăriei, din aceeași acoperire curentă din care vin zonele de reglementare citite de restul fișei, deci cele două capitole nu mai pot spune lucruri diferite despre același teren. Versiunile pe care primăria le-a înlocuit în portal nu mai intră. Clasa fiecărui cod de zonă e fixată o dată, pe denumirea lui; când primăria introduce un cod nou, refacerea se oprește până îl încadrăm, iar harta rămâne pe ultima versiune verificată în loc să afișeze o clasă ghicită.

La fel se reface în fiecare noapte și conversia PUG-ului din 1999, deși e expirat și sursa lui nu s-a mai schimbat din aprilie. Acolo portalul nu dă zonele gata desenate, ci liniile dintre ele și câte o etichetă cu codul zonei, așa că zonele se refac din linii. În câteva zeci de locuri, peste o mie de hectare în total, o zonă astfel refăcută conține etichete cu coduri diferite, cel mai probabil fiindcă lipsește o linie din sursă. Acolo arătăm zona o dată pentru fiecare cod: sursa se contrazice, iar a alege unul dintre ele ar fi o ghicitoare.

Conversiile le aducem la forma documentațiilor publicate. Zona funcțională poartă codul și eticheta din lista oficială a ministerului, exact ca în toate cele 228 de documentații; subzona păstrează codul și denumirea din regulamentul local, iar unde sursa nu dă o denumire (PUG-ul Clujului din 1999 are doar coduri) nu inventăm una. Clasa unei zone se ia din denumirea ei, nu din literele codului: terenurile „cu destinație agricolă” sunt agricole, iar clasa aleasă pentru un cuvânt trebuie să fie cea în care îl pun majoritar documentațiile publicate. O zonă pe care sursa o desenează de mai multe ori se numără o singură dată; unde aceeași suprafață poartă coduri diferite, sursa se contrazice și le arătăm pe toate. La Cluj-Napoca, zonele de reglementare suplimentară ale conversiei sunt cele care țin de PUG: zonele construite protejate, de restructurare și de urbanizare, citite din codul UTR, plus zonele de protecție sanitară. PUZ-urile, PUD-urile, sentințele și celelalte zone de protecție nu se copiază aici: le citim în fiecare noapte din portalul primăriei, cu starea fiecăruia, și apar în capitolele lor din fișă. O copie făcută o singură dată îmbătrânește, iar cea veche arăta ca valabile și acte pe care primăria le ștersese.

Stratul se vede pe hartă („Zonificare Ord. 904”) și în fișa terenului. Sub zoom 12 zonele cu același cod apar unificate, ca să se vadă structura unei localități dintr-o privire; de la 12 în sus, fiecare zonă cu subzona ei, iar de la 14 codul subzonei e scris pe hartă, fiindcă el e cheia cu care se caută regulamentul. În legendă, cele 18 coduri sunt strânse în 6 grupe (construit, economic, agricol, natural, tehnic, altele). Gruparea e a noastră, fiindcă anexa ordinului nu grupează codurile; la click pe o zonă se văd codul și denumirea exact cum le publică documentația.

Un loc poate fi acoperit de mai multe documentații: la Cluj-Napoca stau una peste alta PUG-ul din 1999, expirat, și cel din 2014, în vigoare. Starea fiecăreia se ia din registru, din stadiu și din data expirării. La un punct se aplică, în ordine, documentația în vigoare, apoi cea încă în curs de aprobare, apoi cea expirată; la aceeași stare, PUZ-ul sau PUD-ul înaintea PUG-ului, apoi cea aprobată mai recent, și abia la urmă zona cea mai mică. Harta nu desenează documentațiile expirate, iar cele încă neaprobate le desenează cu starea scrisă la click. Fișa arată o zonă dintr-o documentație expirată doar unde nu există alta, și spune asta înaintea cifrelor.

Aceleași zone apar și în cardul de parcelă de pe hartă și în răspunsurile de zonă pe care le citește add-on-ul UrbanGIS din ArchiCAD (la un punct, lista unei localități și suprafața de sub un contur desenat), acolo unde localitatea nu are un model local de regulament (azi au unul Cluj-Napoca și Feldru). Se servesc doar documentațiile din registru aflate în vigoare, în ordinea de mai sus; pe o suprafață, zona PUG-ului nu se mai numără sub perimetrul unui PUZ sau PUD în vigoare. Codul e al subzonei, sau al zonei unde subzona lipsește, iar cifra pe care regulamentul o dă subzonei e un plafon, nu valoarea de bază, fiindcă din ea nu se văd cazurile condiționate. Fiecare zonă își poartă documentul: titlul, HCL-ul și data aprobării. Profilul de tipologie și verificarea automată a regulamentului nu există pentru aceste coduri, deci cardul nu le arată; regulamentul zonei, cuvânt cu cuvânt, e în fișa terenului.

Indicatorii nu sunt numere în sursă, sunt text, și asta schimbă ce putem afirma. Din cele 9.378 de subzone cu regulament detaliat, dau o cifră curată 4.028 la POT (43,0%), 4.132 la CUT și 3.854 la înălțime. Restul spun ori explicit că nu reglementează („Fără precizări”, „Nu este cazul”), ori o frază: „Conform normelor specifice”, „Se preia din subzona funcțională suprapusă, cu respectarea art. 23”, uneori articolul întreg de regulament. Citim un număr doar când tot șirul e un număr. Un tipar care ar lua primul număr din text ar scoate înălțimea „23” din exemplul de mai sus, adică o cifră inventată. Fraza se arată cuvânt cu cuvânt, iar fișa spune care dintre cele trei stări e: are valoare, nu se reglementează, sau uite ce scrie.

Un număr curat nu e încă o valoare, fiindcă sursa nu-și scrie unitatea la fel peste tot. La 187 subzone POT-ul e un număr între 0 și 1 fără semnul procentului („0.4”), adică probabil o fracție, iar la 52 CUT-ul trece de 10 („150” lângă un POT de 50), adică probabil e scris ca procent. Nu le transformăm: unele documentații amestecă cele două scrieri în același regulament, iar la CUT scara nu e una singură, deci am ghici tocmai unde contează. Aceste valori nu intră în cifrele de mai sus, fișa arată ce scrie regulamentul și spune că unitatea nu e sigură, iar prin API vin cu starea unitate_incerta și fără valoare numerică.

Absența unei documentații în acest format nu spune nimic despre PUG-ul unei primării. Multe au un plan în vigoare publicat doar pe hârtie sau ca scanare, iar formatul digital e obligatoriu abia pentru documentațiile noi. Fișa afirmă absența cu registrul verificat, nu o lasă ca rând lipsă.

Servituți și zone de protecție

Peste reglementarea de zonă se suprapun limitări care vin din alte legi: zone de protecție sanitară a surselor și aducțiunilor de apă (Legea 458/2002 și HG 930/2005), de cimitir, de stație de epurare sau de depozit de deșeuri, zone de protecție a cursurilor de apă (Legea apelor 107/1996), culoare de protecție pentru conducte de gaz și linii electrice aeriene, zone de siguranță și de protecție feroviare. Fișa le grupează după cât de tare limitează: interdicție de construire, aviz obligatoriu, restricție de înălțime sau simplă informare. La Cluj-Napoca conturul lor se preia zilnic din GIS-ul primăriei; la celelalte UAT-uri, din documentațiile digitalizate pe platformă.

Tot de la Cluj-Napoca vin, cu denumirile din legenda planșei de reglementări, categoriile pe care le are planul: cele trei grade de risc de alunecare (mediu-mare, mare, foarte mare), zonele de siguranță și de protecție ale magistralelor de gaz și de apă, protecția liniilor de înaltă tensiune, zonele de hazard și risc la inundații, protecția mijloacelor de navigație aeriană și meteorologice, siguranța și protecția infrastructurii feroviare și rutiere, zonele construite protejate și cele arheologice, ariile naturale existente și propuse. Pe planșă fiecare are hașura și conturul ei, ca într-o planșă de urbanism: culoarea singură nu ajunge, fiindcă la tipărire alb-negru dispare, iar două categorii cu efecte diferite ar arăta la fel.

Servituțile aeronautice se afișează cu tipul lor, pentru că nu înseamnă același lucru peste tot: zonele I, II și III de servitute, suprafețele de limitare a obstacolelor din Anexa 14 OACI (conică, orizontală interioară, de tranziție, de apropiere, de urcare la decolare) și banda pistei. Platforma spune care dintre ele atinge terenul. Înălțimea maximă admisă în punct nu se poate citi de pe hartă: ea se raportează la cota pragului pistei și se stabilește prin avizul autorității aeronautice.

Patrimoniu cultural

Siturile și monumentele vin din Lista Monumentelor Istorice 2015 și din inventarele naționale RAN și EISM. Unde punctul cade chiar pe un sit cartat, fișa o spune, cu regimul care decurge (aviz, descărcare arheologică). Zonele de protecție ale monumentelor sunt cele desenate în documentații acolo unde există; unde nu există delimitare desenată, se aplică razele legale din Legea 422/2001 (100 m în municipii și orașe, 200 m, respectiv 500 m în extravilan, după caz), calculate de platformă și etichetate cu temeiul legal.

Arii naturale protejate

Ariile (Natura 2000, parcuri, rezervații) provin din Atlasul digital al ANPM și se reîmprospătează automat, lunar. Pentru parcurile naționale și naturale afișăm și zonarea internă (zone de protecție strictă sau integrală, cu semnificația lor pentru construire, conform OUG 57/2007). Unde există plan de management aprobat și structură de administrare cu contract, fișa și pagina UAT-ului le numesc, cu actul de aprobare.

Risc natural: ce putem spune despre un teren

1. Este localitatea pe listele oficiale de risc?

Legea 575/2001 (Planul de amenajare a teritoriului național, secțiunea Zone de risc natural) listează localitățile afectate de inundații, alunecări de teren și cutremure. Fișa spune dacă localitatea terenului e pe aceste liste. E o informare la nivel de comună sau oraș, nu despre parcela cuiva, și fișa precizează asta. Două limite importante: lista seismică acoperă doar mediul urban (absența unei comune nu înseamnă teritoriu nesismic), iar datele sunt cele din legea în vigoare, adoptată în 2001.

2. Este punctul în zonă inundabilă?

Întrebăm live, la generarea fișei, hărțile oficiale de hazard la inundații (RO-FLOODS, ciclul 2 al Directivei Inundații, MMAP/ANAR) și raportăm adâncimea estimată a apei pentru scenariile modelate: inundație fluvială la 10, 100 și 1.000 de ani, viituri rapide, ploi torențiale și inundație costieră la 100 de ani. Răspunsul are trei stări, deosebite între ele: punctul apare în extinderea modelată (cu adâncimea), punctul a fost verificat și nu apare, sau sursa nu a putut fi consultată (caz în care fișa o spune ca atare). Pe hartă se pot vedea și sectoarele desemnate oficial cu risc potențial semnificativ (APSFR); desemnarea privește sectorul de râu sau localitatea, nu o parcelă anume.

3. Cât de înclinat este terenul?

Panta din fișă („panta ~11°, moderată”) este calculată de platformă din curbele de nivel derivate din Modelul Numeric al Terenului ANCPI (rezoluție 5 m, „Date realizate de ANCPI”), pe care le deținem pentru aproape toată țara (măsurat: plăcile livrate lasă descoperit 4,03% din suprafață, iar acolo nu estimăm nimic). Metoda, pe scurt: căutăm cele mai apropiate două curbe de nivel de cote diferite și calculăm unghiul din diferența de cotă și distanța dintre ele; fișa arată chiar curbele folosite și distanța, ca temei. Clasele: sub 5° mică, 5-15° moderată, 15-25° mare, peste 25° abruptă; sub 1° spunem „teren practic plat”.

Limitele metodei, asumate: pe culmi și în fundul văilor estimarea tinde să subestimeze; la pante foarte abrupte valoarea exactă e mai puțin precisă (liniile sunt simplificate la stocare), dar clasa rămâne stabilă. Cel mai important: panta este un indicator geometric, nu o evaluare de susceptibilitate la alunecări și nu înlocuiește potențialul pe localitate din Legea 575/2001, afișat separat. Studiul geotehnic (NP 074) rămâne obligatoriu la proiectare.

4. În ce context de susceptibilitate stă terenul?

Lângă panta calculată local, fișa arată clasa din harta europeană de susceptibilitate la alunecări ELSUS v2, realizată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene. Harta are celule de 200 m și cinci clase, de la „foarte mică” la „foarte mare”; ea combină panta, litologia și acoperirea terenului la scara continentului. Pentru România am reținut 203.975 de poligoane, tăiate exact la granițele țării, acoperind 234.755 km² (restul până la suprafața țării sunt luciile de apă, pe care harta le lasă neclasificate).

Cele două răspunsuri sunt complementare, nu concurente: panta măsoară terenul acela, ELSUS îl așază în contextul regional. Un teren plat poate sta într-o zonă cu susceptibilitate mare, și invers. Sursa cere explicit ca harta să fie citită la scări de până în 1:200.000 și să nu fie folosită pentru a deduce informație locală, deci nici noi nu o prezentăm ca evaluare a parcelei. Citarea, cerută de licență: Wilde, Günther, Reichenbach, Malet, Hervás (2018), Pan-European landslide susceptibility mapping: ELSUS v2, Journal of Maps 14(2), 97-104. Datele brute nu se redistribuie.

5. Cum arată relieful întregului teritoriu

Aceleași curbe de nivel dau și o descriere a UAT-ului întreg, afișată pe pagina de dotări a fiecărei localități și servită prin API: cotele extreme, altitudinea mediană, panta mediană și panta celei mai înclinate zecimi din teritoriu. Panta pe teritoriu se măsoară eșantionând o grilă de puncte (în jur de 80 pentru un UAT obișnuit, indiferent de mărimea lui) și aplicând în fiecare punct exact metoda descrisă mai sus. Numărul de puncte e afișat lângă cifră.

De ce eșantionăm și nu socotim mai simplu: metoda clasică de manual (lungimea curbelor înmulțită cu echidistanța și împărțită la suprafață) dă rezultate bune în munte și greșește catastrofal în câmpie. Într-un UAT din lunca Dunării, unde între cel mai jos și cel mai înalt punct sunt 5 m pe o întindere de 7,6 km, ea dădea o pantă medie de 5,35%, adică fizic imposibil; explicația e că în teren aproape orizontal o singură curbă șerpuiește enorm, iar formula citește lungimea aceea drept înclinare. Eșantionarea pe puncte dă acolo 0,18%. În munte cele două metode sunt de acord (Mărișel 40,5% față de 42,5%).

Clasa de relief (câmpie sub 200 m, deal și podiș 200-800 m, munte peste 800 m) e o convenție geografică aplicată altitudinii mediane, nu un prag dintr-o normă, și o spunem ca atare. Mărimea măsurată e panta. Clasa se dă doar acolo unde plăcile modelului numeric acoperă cel puțin 95% din teritoriu: 2.991 din 3.186 de UAT-uri sunt acoperite integral, 17 pierd sub 5%, 49 între 5 și 50%, iar 129 pierd peste jumătate din suprafață. 84 de UAT-uri nu ating nicio curbă de nivel, cele mai multe în Buzău (27), Vaslui (18), Bacău (10), Iași (9). Nu sunt margini de țară, sunt goluri în ce a fost livrat, iar unde nu avem date nu punem o clasă, ci scriem cât din teritoriu am putut măsura.

Am construit stratul ăsta ca să putem răspunde la o întrebare pe care ne-a pus-o cineva care publică prețuri de referință: costul unui drum crește odată cu panta terenului? Am măsurat înainte să dăm un răspuns, și răspunsul e nu, nu în alocările acestui program. Pe 1.868 de obiective, cele cinci benzi de pantă dau mediane între 1.656.255 și 1.744.003 de lei pe kilometru, adică o împrăștiere de 5,3%, iar ordinea lor nici măcar nu crește. Corelația de rang între pantă și cost este -0,0168. Nu e efectul unui cost standard care să strivească diferențele: alocările chiar variază larg.

Ce nu dovedește asta: că relieful nu schimbă costul unui drum. Panta de aici este mediana pe unitate administrativă, deci descrie terenul comunei, nu terenul pe care trece drumul, iar un drum de munte se face de obicei pe firul văii. Pe pantă chiar apar terasamente, ziduri de sprijin și pompare, și ele chiar trebuie să fie în deviz. Ce nu se susține este afirmația că reperul național ar fi prea mic pentru ele. Din acest motiv nu spargem reperul pe relief.

Două lucruri despre populație, fiindcă schimbă ce se poate spune. Dintre cele 2.064 de obiective ale cohortei, 75 aparțin consiliilor județene: ele poartă codul județului în loc de codul unității administrative, deci lipsesc din orice defalcare pe unități, nu doar dintr-una pe relief, și sunt alte lucrări (mediana lor e 3.334.179 de lei pe kilometru). Rămân 1.989 atribuibile unei unități, din care 121 cad în teritorii unde modelul altimetric are goluri; acelea sunt cu 6,1% mai scumpe decât restul, deci omiterea lor este o părtinire mică, dar cu semn, și o spunem. Cifrele sunt publicate și citibile de o mașină, cu versiune și amprentă, ca să nu fie nevoie să le transcrie nimeni. Benzile sunt 5, tăiate la 2%, 5%, 10% și 20%.

Dotările publice ale unei localități

Fiecare unitate administrativ-teritorială din țară are o pagină proprie de dotări, la /dotari/<SIRUTA>. Cifrele vin din baza TEMPO a Institutului Național de Statistică, seriile pe unitate administrativ-teritorială: populație, elevi, săli de clasă, medici, paturi de spital, biblioteci, locuri în săli de spectacol. Rețeaua de unități de învățământ vine din exportul public al Ministerului Educației, iar starea planului urbanistic general din Observatorul Teritorial al Ministerului Dezvoltării.

Pragurile sunt cele din Legea 351/2001, anexa II, indicatorii minimali pentru rangul localității. Ce se poate și ce nu se poate verifica: legea dă șase indicatori, dar ei nu sunt de același fel. Unul, numărul de locuitori, este criteriul prin care legea definește rangul, nu o dotare de atins: îl arătăm cu valoarea lui, dar nu îi dăm verdict, fiindcă a-l compara cu propriul lui prag ar fi circular. Ceilalți cinci sunt cerințe de dotare, iar dintre ele doar două (paturi de spital și medici la 1.000 de locuitori) se pot măsura din date publice pe unitate administrativ-teritorială.

Celelalte trei apar cu pragul lor și cu motivul pentru care nu primesc verdict, nu doar fără el: la unitățile de învățământ și la dotările culturale pragul legii este o descriere, nu un număr (cere un anumit nivel de învățământ, respectiv anumite tipuri de dotare), iar noi avem numărul de unități, nu clasificarea cerută; la spații verzi nu există inventar public pe unitate administrativ-teritorială. Pentru comune legea nu dă praguri, deci nu există verdict, iar absența unui verdict nu înseamnă „conform”. Până la 30 august 2026 toate aceste situații arătau la fel, ca un verdict lipsă, iar rândul locuitorilor ajunsese să afirme pe aceeași linie „măsurat 324.860” și „încă nu îl măsurăm”.

Indicatorul legii se raportează la populația localității, nu la accesul real: un oraș fără spital nu înseamnă că locuitorii lui nu se pot trata, ci că se tratează în altă localitate. Iar pentru București, Institutul Național de Statistică raportează seriile la nivelul municipiului, nu pe sectoare; nu le împărțim la șase, spunem că lipsesc.

Investiții publice finanțate în apropiere

Fișa arată lucrările din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (OUG 95/2021) care trec la mai puțin de 250 m de punct: drumuri, poduri, apă, canalizare și rețele de gaz. Ministerul Dezvoltării publică programul prin două fișiere diferite, iar niciunul nu îl descrie singur. Observatorul Teritorial dă conturul lucrării, nu doar un punct de reprezentare, pentru 3.756 de obiective: de aceea distanța din fișă este până la lucrarea însăși, adică până la stradă sau până la traseul conductei, nu până la centrul localității. Situația trimestrială publicată pe pagina programului dă, pentru toate cele 5.759 de obiective rămase în program, sumele, lungimile oficiale în kilometri, stadiul de finalizare și data situației. Luăm conturul din primul și cifrele din al doilea.

De ce contează diferența. Fișierul cartografic nu poartă nicio dată proprie, iar măsurat pe 30 august 2026 rămâne în urmă: pentru aceleași obiective spune 19,17 miliarde de lei decontate, acolo unde situația trimestrială de la 30 iunie 2026 spune 26,69. Fiindcă nu poartă o dată, întârzierea asta nu se putea vedea. În plus, 2.003 obiective nu sunt cartate deloc, adică 21,32 miliarde alocate. Până la această corecție, paginile noastre arătau 19,17 miliarde decontate acolo unde sursa spune 31,02, deci cu 38% mai puțin. Acum obiectivele necartate apar în liste și în sume, marcate ca atare, fiindcă lipsa conturului nu le face inexistente.

Ce arătăm și ce nu. Suma contractată este practic egală cu cea alocată oriunde există contract: din 5.759 de obiective, 4.595 au cele două valori identice și 2 diferă doar prin rotunjire. Deci nu spune nimic despre stadiu. Informația pe care o poartă este chiar golul ei: 1.162 de obiective nu ajunseseră la contract, iar fișierul cartografic nu putea deosebi „necontractat” de „contractat integral”. Măsura execuției rămâne cât s-a decontat: la 30 iunie 2026, 31,02 miliarde de lei din 66,42 alocate.

Ce înseamnă „finalizat” și ce înseamnă tăcerea. Programul publică „Finalizat”, cu anul, pentru 563 de obiective, și data recepției pentru 412 dintre ele. Pentru restul nu spune „neterminat”: ministerul scrie explicit că o celulă goală înseamnă doar că nu i-a ajuns procesul verbal de recepție și că o lucrare poate fi gata fără ca el să o știe. Așa o spunem și noi, ca absență a dovezii, nu ca stadiu. Până la 30 august 2026 pagina afirma că programul nu publică deloc starea lucrării: era o afirmație despre sursă făcută după un singur fișier, și era prea largă.

Lungimile, și de ce nu le folosim ca să estimăm costuri fără să spunem cum. Ministerul numește coloanele de lungime „realizate”, adică executate până la ultima cerere de decontare. Dacă ar fi așa, un cost pe kilometru calculat ca alocare împărțită la lungime ar fi umflat cu inversul gradului de decontare, deci ar trebui să scadă pe măsură ce gradul crește. Am testat pe benzi de grad, pe cele 2.064 de obiective pe care sursa însăși le declară drumuri (dotari.investitie_as_program, domeniu = 'Drumuri', lungime si alocare pozitive). Sunt scoase dinadins cele 123 de obiective pe care sursa le declară „Drumuri + poduri”: alocarea lor acoperă și un pod, deci costul pe metru le iese 2.065 de lei față de 1.722 la drumurile curate, iar amestecul ar pune două lucrări diferite în același numărător. Și un lucru care a ținut o pagină nepublicată la un consumator: sursa publică două coloane de domeniu pe același rând, una scurtă, unde domeniul se cheamă „Drumuri”, și una verbatim, unde aceleași rânduri se cheamă „Drumurile publice”. Filtrul de mai sus e pe cea scurtă; pe cea verbatim ies aceleași 2.064 de obiective, cu aceeași mediană. Cele două nume nu sunt două populații.

Ancora este banda de sus, unde gradul este 1 și cele două citiri coincid, deci costul unitar este 1.672.212 lei pe kilometru. Dacă lungimea ar fi cea executată până azi, banda de jos, al cărei grad median este 0,0711, ar fi trebuit să arate în jur de 23,52 milioane de lei pe kilometru, adică de 13,5 ori mai mult. Arată 1.748.515, cu 4,6% peste ancoră. Ipoteza cade: beneficiarii raportează indicatorul întreg. Dicționarul sursei se ferește el însuși: scrie „ar trebui să reprezinte”. Consecința, pentru oricine folosește cifrele: numărătorul corect este alocarea, nu decontarea. Niciun număr din acest paragraf nu este scris în text: toate se calculează din tabelul de mai sus, fiindcă aceeași comparație ne-a ieșit greșit de trei ori, în două feluri diferite, iar de fiecare dată a prins-o cine folosea cifrele, nu noi.

Și de ce nu scriem „obiectivele încheiate”. Cuvântul arată nevinovat și este de fapt un filtru. În setul acesta numește două mulțimi diferite: cele decontate integral (grad de decontare peste 95%) și cele cu dovadă de încheiere (data recepției sau anul finalizării). Sub prima lectură costul unitar este 1.672.212 de lei pe kilometru, adică 2,9% sub mediana publicată; sub a doua este 1.806.174, adică 4,9% peste. Aceeași frază ar spune lucruri contrare, la 8% distanță, iar mulțimile nu se cuprind una pe alta: doar 287 de obiective le satisfac pe amândouă. Așa că numim mulțimea prin criteriul ei, nu prin starea pe care am crede că o descrie. Și când comparăm banda de sus cu restul, o comparăm cu complementul ei (1.200 de obiective, 1.747.092 de lei pe kilometru), nu cu toată cohorta, din care banda face ea însăși parte: concluzia e aceeași, dar cele două părți nu mai împart niciun rând.

Cifrele din paragraful de mai sus sunt publicate și citibile de o mașină, cu versiune și amprentă. Au ajuns transcrise de mână într-o pagină publică a altui proiect, iar acolo nu se putea verifica de unde vin fără să ne întrebe pe noi. Cine le preia fixează versiunea și amprenta; când oricare dintre ele se schimbă, cifrele trebuie reverificate. Amprenta acoperă numerele, nu textul explicativ, ca o corectură de formulare să nu producă o alarmă degeaba.

Cinci obiective apar de două ori în fișierul cartografic, cu același cod și aceeași sumă; le păstrăm pe amândouă, dar le numărăm o singură dată, altfel totalul ar crește cu 53 de milioane de lei inexistenți. În situația trimestrială fiecare obiectiv apare o singură dată, deci acolo problema nu există.

Cine e beneficiarul contează. Obiectivele consiliilor județene și ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară nu poartă în sursă codul SIRUTA al unei localități, ci pe cel al județului. Nu le trecem în dreptul primăriei, dar le arătăm separat în profilul localității, legate prin conturul lucrării: un drum județean modernizat trece pe teritoriul comunei chiar dacă banii nu sunt ai ei.

Pe hartă. Unitățile apar ca strat propriu. Sub zoom 12 un cerc arată câte are fiecare județ, apoi fiecare localitate; de la zoom 12 în sus apar unitățile una câte una. Cercul plin înseamnă adresă exactă, cel gol înseamnă că știm doar satul, nu adresa. Distincția e desenată, nu doar scrisă: din 23.179 de unități, 6.185 au amplasament exact, iar 16.962 stau în centrul satului, unde se stivuiesc zeci la un punct. O hartă care le-ar desena la fel ar minți de două ori.

De unde vine amplasamentul exact. Pe două căi. Prima potrivește numele unității cu punctele din OpenStreetMap (4.057 unități). A doua, adăugată la 28 august 2026, îi citește adresa din registru și o caută printre cele 926.760 de adrese cu stradă și număr din OpenStreetMap, în vatra localității ei (2.128 unități). Precizia celei de-a doua a fost măsurată pe 1.333 de unități al căror punct exact îl știam deja pe altă cale: eroarea mediană este de 11 metri, față de 926 de metri cât are centrul satului. Când aceeași pereche stradă plus număr are mai mulți candidați risipiți pe mai mult de 150 de metri, nu scriem nimic: pragul vine dintr-o măsurătoare, nu din obicei.

Acoperirea nu este uniformă, și asta contează. OpenStreetMap are adrese mai ales în orașe: județul Cluj are 33.879 de adrese cu număr, Bistrița-Năsăud 1.717. Măsurat pe tipul de unitate administrativă, treapta aceasta reușește la 41,9% dintre unitățile din municipii, 26,8% din orașe și numai 1,3% din comune. Deci ridică precizia în orașe și lasă satele pe treapta de dedesubt. Nu compensăm diferența cu estimări: rămâne vizibilă în desen.

Instituțiile de cultură

Două registre naționale: cele 1.117 de muzee din registrul Institutului Național al Patrimoniului și cele 4.167 de biblioteci din baza CASIDRo a Bibliotecii Naționale. Din ele, 4.868 au putut fi legate de o localitate, în 2.781 de unități administrativ-teritoriale. Cele 416 rămase nu au în registru nici cod poștal, nici un nume de localitate care să se potrivească; nu le inventăm o adresă, așa că nu apar.

O limită de care trebuie știut. Fișierul de biblioteci a trecut, la sursă, printr-o conversie de codare greșită: litera „ș” a devenit „j”, așa că numele apar stricate („Ariejeni” în loc de Arieșeni, „Bucurejti” în loc de București). Am verificat că nu e o problemă a cititorului nostru: fișierul e UTF-16, deci așa e publicat. De aceea folosim registrul pentru existență și pentru adresă, iar numele localității îl luăm din nomenclatorul oficial, după ce am potrivit-o. Acolo unde localitatea a fost dedusă din textul adresei, și nu dintr-un cod poștal, o marcăm intern ca potrivire pe semnal slab: 1.097 din cele 4.868.

Ce am reparat la denumiri și ce nu. Am pus înapoi spațiul care lipsea între cuvinte („Biblioteca ComunalăAlbac”) și am îndreptat ghilimelele, în total 3.404 de denumiri. Reparația atinge numai spații și ghilimele: o verificare mecanică refuză scrierea dacă s-ar schimba fie și o literă.

Litera „ș” scrisă „j”. Aceeași conversie greșită a transformat „ș” în „j” în sute de denumiri. Multă vreme nu am înlocuit-o înapoi, fiindcă „j” apare și legitim, chiar în numele județelor: Cluj, Dolj, Gorj, Sălaj, Târgu-Jiu. Acum o facem, dar numai acolo unde se poate dovedi, iar dovada stă în datele noastre: corupția este numai la registrul de biblioteci, în timp ce registrul școlar, cel al muzeelor și nomenclatorul localităților sunt nestricate. Ele sunt martorul. Un cuvânt se repară doar dacă trece amândouă probele: forma din registru nu este un cuvânt atestat de martor, iar forma cu „ș” în loc de „j” este. Așa rămân neatinse cele 96 de cuvinte reale cu „j”, iar cele două cazuri ambigue, Agrij față de Agriș și Jirlău față de Șirlău, amândouă localități reale, rămân și ele cum le scrie sursa. Regula a dovedit 656 de substituții și a îndreptat 974 de denumiri și 883 de adrese. Un control independent: la 628 dintre rânduri denumirea ajunge astfel să conțină exact numele comunei din nomenclator, ceea ce înainte nu se întâmpla.

Bibliotecile mari, corectate de mână. Pentru instituțiile al căror nume corect este cunoscut public am scris o listă scurtă, verificată una câte una: cele 9 biblioteci județene afectate, cele 4 centrale universitare, cea metropolitană și bibliotecile academiilor și institutelor naționale, în total 23. Tot atunci am descoperit și am scos din 920 de denumiri niște caractere de control invizibile, rămase din aceeași conversie greșită: nu se vedeau nicăieri, dar rupeau orice căutare după nume.

Rămân 88 de denumiri și 56 de adrese cu un „j” pe care nu îl putem dovedi, fiindcă sursa a stricat în același cuvânt și alte litere, plus 45 de denumiri cu alte semne stricate și 2 la care ghilimelele nu se închid. Pe acelea nu le atingem: o reparație pe ghicite ar strica exact ce vrea să repare.

Furnizorii de servicii medicale aflați în contract

Casa Națională de Asigurări de Sănătate publică lista furnizorilor aflați în contract, pe 12 categorii: medicină de familie, ambulatoriu clinic, stomatologie, farmacii, paraclinic, spitale, ambulanță, îngrijiri la domiciliu, recuperare, dispozitive medicale, programe naționale, sanatorii. La data de referință 31 martie 2026 sunt 26.956 de contracte și 19.277 de furnizori distincți, dintre care 731 de spitale.

Limita sursei, spusă direct. Fișierele CNAS nu conțin adrese. Singura informație geografică din ele este casa de asigurări, care este județeană. Deci din registrul CNAS se poate spune corect câte contracte are un județ pe fiecare categorie, și atât. Ca să coborâm la localitate rezolvăm codul fiscal la ANAF, dar ceea ce obținem de acolo este domiciliul fiscal, adică sediul firmei, nu punctul de lucru. Pentru un cabinet individual de medicină de familie sediul este practic cabinetul. Pentru un lanț cu zeci de contracte, sediul nu spune nimic despre unde se prestează serviciul: la dispozitive medicale, 165 de furnizori acoperă 2.938 de contracte, iar unul singur are 42.

De aceea nu scriem niciodată „atâtea farmacii în comună”, ci „atâția furnizori cu sediul aici”, și arătăm lângă cifră câți dintre ei au contracte în mai multe județe, adică exact câți nu sunt descriși de sediul lor. Cifra județeană rămâne alături, fiindcă ea este cea pe care sursa o susține direct. Localitatea se potrivește după codul poștal, iar unde acesta nu decide, după denumire, dar numai dacă e unică în județ; când rămâne ambiguă, rândul rămâne nepotrivit și se vede ca atare, nu se ghicește.

Circumscripțiile școlare

Circumscripția școlară e zona din care copiii au înscriere garantată la o anumită școală, la clasa pregătitoare și la clasa I. O stabilește inspectoratul școlar județean, nu consiliul local, și o publică o dată pe an, în martie, odată cu oferta educațională. Consiliul local aprobă altceva: rețeaua școlară, adică ce unități există. Fiecare rând poartă adresa documentului și data lui.

Nu există un fișier național. Fiecare inspectorat publică separat, în alt format, la altă dată. La 29 august 2026 am deschis site-ul fiecăruia dintre cele 42 de inspectorate, așa că niciun județ nu mai e pe „nu am ajuns încă acolo”: fiecare are un motiv măsurat. Rezultatul: 14 județe culese (Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Harghita, Brașov, Constanța, Gorj, Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Galați, Bihor și municipiul București), 1.254 rânduri, din care 1.198 legate de o unitate din registrul nostru, cu 21.003 mențiuni de stradă. Unsprezece județe publică PDF-uri scanate, adică imagini fără text (Arad, Bacău, Brăila, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Olt, Sibiu, Tulcea, Teleorman); Sibiul e cazul cel mai ușor de citit greșit, fiindcă el chiar publică mult, 25 de fișiere, câte unul pe școală, plus hărți ale circumscripțiilor, numai că fișierele sunt imagini cu zero caractere, iar hărțile sunt fotografii, nu geometrie; unul are un strat de text produs prin recunoaștere optică defectuoasă (Argeș). Prahova publică în Excel, dar ediția din 2026 acoperă grădinițele și creșele, nu școlile; pentru școli, ultima ediție găsită e din 2025 și nu o publicăm ca fiind în vigoare. Cinci nu au site care să răspundă (Călărași, Covasna, Satu Mare, Vâlcea, Vaslui), iar la șase site-ul răspunde dar nu publică un document de circumscripții (Buzău, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Vrancea).

Două județe nu intră în niciuna dintre categoriile de mai sus, și fiecare arată cum poate o sursă să pară bună fără să fie. Suceava publică un fișier numit „Circumscriptii_2026-2027.xlsx”, așezat în dosarul ediției 2026, dar conținutul lui e o colectare prin formular din martie 2024: toate cele 143 de marcaje de timp sunt de acum doi ani, iar alte 100 de rânduri nu au marcaj deloc. Numele fișierului nu e o dată. Sălajul nu publică un tabel județean, ci 15 broșuri de prezentare, una pe școală, dintr-un județ cu peste 60 de unități, iar tabelul din ele poartă antetul „2025/2026” deși textul din jur spune 2026/2027.

Timișul e un caz aparte și merită spus pe nume. Documentele lui au strat de text, deci trec de proba obișnuită, dar textul e nefolosibil: din 57 de pagini doar 17 au text, iar 356 din 620 de rânduri de stradă poartă tipul („Str.”) fără nicio denumire, fiindcă fontul folosit nu spune ce literă e fiecare semn. E mai înșelător decât o scanare: o scanare nu produce nimic și se vede, asta ar produce rânduri cu formă bună și conținut gol.

Maramureșul și Harghita publică în foaie de calcul, nu în PDF, iar asta schimbă ce putem garanta. Într-un PDF nimic nu spune unde sunt coloanele, deci le deducem din pozițiile cuvintelor; o foaie își declară coloanele, în antet, deci acolo nu ghicim nimic, iar dacă o coloană cerută lipsește ne oprim în loc să servim o coloană goală. La Harghita, 62 de rânduri scriu circumscripția ca localitate întreagă („COMUNA ATID”) în loc de listă de străzi; textul rămâne cel publicat, dar nu îl tăiem în mențiuni, fiindcă nimic din el nu se potrivește cu o stradă anume. La Maramureș, două școli își au lista ruptă pe două rânduri de foaie, cu celulele de identitate contopite peste amândouă; acolo unim listele și spunem pe pagină că textul e refăcut de noi.

Dâmbovița și Bistrița își desenează chenarul, și asta e la fel de bun ca o foaie de calcul: liniile tabelului sunt chiar marginile celulelor, deci nu deducem nimic din poziții, iar acolo unde celula unei școli se întinde peste mai multe rânduri de străzi, întinderea ei ne spune singură că e același rând. De aceea la aceste două județe nu există noțiunea de „graniță nesigură”, care la documentele fără chenar e principala sursă de rânduri pe care refuzăm să le folosim. Documentul Dâmboviței acoperă județul întreg, 92 de unități, toate legate de registrul nostru; cel al Bistriței acoperă doar municipiul, 10 unități, iar restul județului rămâne fără circumscripții publicate.

O unitate care spune că nu are circumscripție nu are circumscripție. Pare evident, dar tiparul cu care recunoșteam propoziția asta căuta „fara circumscriptie” fără diacritice, iar documentele scriu „Fără circumscripție”. Nouă licee și colegii din Harghita, care admit pe criterii specifice și nu pe domiciliu, apăreau așadar ca având o circumscripție al cărei text era chiar propoziția „FĂRĂ CIRCUMSCRIPȚIE”. Reparat la 29 august 2026, în toate cele trei programe care puteau produce greșeala, nu doar în cel care a produs-o.

Galațiul publică o foaie de calcul salvată ca pagină web, iar asta e la fel de bun ca fișierul de calcul în sine: celulele sunt declarate, iar acolo unde celula unei școli se întinde peste mai multe rânduri de străzi, întinderea e scrisă în document, nu dedusă de noi. E a doua cea mai bună structură din țară după cea a Bucureștiului: un rând de tabel e o stradă, condițiile stau în coloane proprii („de la nr. ... la nr. ...” și „bloc arondat”), iar anul școlar e scris în titlu, ceea ce foarte puține documente fac. Cele trei documente ale județului nu au aceleași coloane: Tecuciul nu are deloc coloană de numere, iar la Târgu Bujor ea se numește altfel. Le citim după antetul pe care fiecare îl declară, iar dacă o coloană cerută lipsește ne oprim, în loc să servim o coloană goală.

Botoșaniul e cules pe jumătate, și spunem care jumătate. Inspectoratul publică trei documente. Cel pentru orașe și comune are chenar complet și l-am cules întreg, 72 de unități. Cele două pentru municipiile Botoșani și Dorohoi nu le culegem, și nu din lipsă de reglaj: acolo mai multe școli împart aceeași circumscripție, scrise ca pereche în aceeași celulă, iar noi nu avem cum să reprezentăm o circumscripție comună la două unități. A o atribui uneia singure ar lega un cartier întreg de școala greșită.

Iașiul publică altfel decât toți ceilalți, și mai bine: acolo un rând de tabel e o stradă, nu o școală, iar condițiile care în alte județe stau lipite în text au coloane proprii, numărul străzii și blocurile. Lista unei școli nu există în document ca text scris la un loc, deci o refacem noi din rândurile lui, în ordinea lor. Pe pagina fiecărei unități scrie care dintre cele două e cazul: text copiat din document sau listă refăcută de noi. Documentul acoperă cele cinci orașe ale județului stradă cu stradă și tot mediul rural, unde circumscripția e localitatea.

Starea fiecărui județ apare pe pagina lui, cu motivul ei. „Publică o scanare” și „nu am ajuns încă acolo” sunt lucruri diferite și le spunem diferit, fiindcă altfel o absență arată la fel indiferent de cauză.

Textul nu se curăță, și asta e o alegere. Lista de străzi nu e o listă de străzi: din 13.774 de mențiuni, 5.864 poartă o condiție pe care nu o putem rezolva fără numere de casă, cum ar fi „Decebal nr. 13-59 (numere impare)” sau „Gheorghe Barițiu (stânga până la cimitir)”. În plus, documentul declară el însuși suprapuneri: sunt străzi de pe care copiii se pot înscrie la două școli. A reduce asta la „strada X aparține școlii Y” ar fi fals exact acolo unde contează, deci arătăm documentul și spunem câte condiții are.

Ce nu acoperă. Școlile din mediul rural nu au listă de străzi în documentul inspectoratului, fiindcă circumscripția lor e localitatea întreagă: 281 din cele 1.054 de rânduri, plus alte 138 unde documentul scrie asta ca text, nu ca listă. La alte trei, coloana de străzi e pur și simplu goală, iar documentul nu spune de ce; nici asta nu o completăm cu presupuneri. Iar 13 rânduri sunt marcate de noi ca nesigure la margini: tabelul din documentul publicat nu are chenare, iar când celula unui rând e foarte înaltă ultimele ei linii pot ajunge la rândul vecin. Pe acelea nu construim nicio legătură stradă-școală și spunem pe pagină că sunt nesigure, în loc să le prezentăm ca sigure. Iar 48 de rânduri nu s-au putut lega de nicio unitate din registrul nostru școlar, deci nu apar pe nicio pagină; câte sunt, pentru județul lui, scrie pe pagina fiecărui UAT.

Bihorul a intrat pe 30 august 2026, și a cerut trei lucruri pe care celelalte douăsprezece județe nu le ceruseră. Întâi, documentele lui au chenar desenat, dar lățimea chenarului diferă de la pagină la pagină: o linie rătăcită taie în trei coloana numărului de ordine, așa că aceeași grilă are pe unele pagini trei coloane și pe altele cinci. Nu ghicim lățimea și nici nu scriem marginile de mână, ci le derivăm din document: o margine adevărată e cea care apare pe toate paginile, iar una rătăcită doar pe unele. Fără regula asta, secția maghiară a Oradiei ar fi ieșit cu două rânduri din unsprezece, tăcut. Al doilea, la Beiuș, la Aleșd și la un colegiu din Oradea circumscripția e scrisă „Întreaga unitate administrativ-teritorială”, adică teritoriul întreg, nu o listă; textul rămâne cel publicat, dar nu îl tăiem în mențiuni, fiindcă „întreaga unitate administrativ-teritorială” nu e numele niciunei străzi. Aceeași verificare a arătat că 66 de rânduri din Botoșani stăteau deja așa, cu numele comunei tăiat ca și cum ar fi fost o stradă; sunt reparate în aceeași operație.

Al treilea lucru e cel care putea muta o circumscripție dintr-un oraș într-un sat. Documentul bihorean ține numele școlii și adresa ei în aceeași celulă („Școala Gimnazială «Avram Iancu», mun. Oradea, str. Gh. Pop de Băsești nr. 3-3A, telefon, e-mail”), pe când celelalte județe le țin în coloane separate. Numele înecat în adresă nu se potrivea cu registrul nostru școlar, așa că din 26 de rânduri se legau 5. Tăierea adresei rezolvă Bihorul, dar am măsurat înainte ce ar face peste tot: ar câștiga 20 de rânduri aici și ar rupe 50 la Cluj și Neamț, unde tocmai adresa din nume alege unitatea potrivită dintre omonime. Deci tăiem doar la a doua încercare, pentru rândurile rămase nelegate, iar între unitățile rămase o alegem pe cea din localitatea pe care o spune adresa, nu pe cea cu scorul cel mai mare: altfel „Școala Gimnazială «Avram Iancu» din Oradea” s-ar fi legat de școala din comuna Avram Iancu, la 60 km, fiindcă numele fără oraș seamănă mai bine cu ea.

Bucureștiul a intrat pe 30 august 2026 și e prima sursă care nu e un document. Inspectoratul municipiului nu publică un fișier, ci o pagină pe care fiecare unitate se interoghează separat. Asta o face cea mai bogată sursă din țară: 200 de unități și 5.463 de mențiuni de stradă, adică mai mult de un sfert din toate cele din țară, iar fiecare stradă e o înregistrare de sine stătătoare, deci aici nu tăiem nimic pe virgulă, cum facem în restul județelor. Acolo unde o unitate nu are circumscripție, sursa o spune pe față și cu motivul, în patru formulări diferite, pe 26 de unități; una singură spune altceva, că circumscripția e toată localitatea.

Ce ne oprise până acum era că pagina nu scrie nicăieri pentru ce an școlar sunt datele, iar o listă de străzi fără an nu se poate publica: ar putea fi cea de anul trecut. Am verificat că lipsa e reală pe toate cele trei suprafețe ale platformei, apoi am stabilit ediția confruntând-o cu un document datat al aceluiași inspectorat, raportul cu locurile rămase libere după prima etapă, care dă pentru fiecare școală numărul de clase aprobate și capacitatea în locuri, adică exact perechea pe care fișa unității o publică drept plan de școlarizare. Aceeași măsurătoare, cu același cod, pe cele două ediții ale raportului: cu ediția 2025-2026 se potrivesc 20 de școli din 182, cu cea din 2026-2027 se potrivesc 104 din 183. Un raport de cinci la unu, nu o marjă. Restul de 43% nu infirmă nimic: platforma dă locurile propuse, multipli de 24, iar raportul capacitatea aprobată, care poate fi suplimentată. Când apare ediția următoare, măsurătoarea se reface; nu o presupunem.

Rândurile de aici nu poartă o dată de publicare, ci una de citire. O platformă nu publică la o dată, răspunde la o interogare, deci temeiul fiecărui rând e adresa fișei plus ziua în care am citit-o, scrisă pe pagină. Și încă un lucru pe care sursa îl face și noi nu îl ascundem: fiecare stradă e scrisă cu sectorul la coadă, uneori de două ori. Textul rămâne cum l-am citit, dar când numărăm câte mențiuni poartă o condiție (numere pare, intervale, blocuri) nu punem la socoteală sectorul propriu al școlii, altfel ar ieși că toate cele 5.463 poartă o condiție, când în realitate 2.067 o poartă. Sectorul rămâne acolo unde chiar spune ceva: 19 străzi din două unități sunt din alt sector decât școala.

Alba nu e o problemă de reglaj, și de aceea nu o forțăm. Documentul ei nu spune nicăieri unde se termină lista unei școli și unde începe a următoarei. Are chenare desenate, dar incomplete: 132 de benzi pentru 190 de școli, iar 49 dintre benzi conțin mai mult de un nume. Numele sunt așezate la mijlocul blocului lor, ceea ce ar putea ține loc de graniță, numai că blocurile trec dintr-o pagină în alta, deci mijlocul nu mai e pe pagină. A ghici granița ar însemna să dăm un cartier întreg școlii greșite, care e exact greșeala pe care stratul ăsta există ca s-o evite.

De ce nu spunem „la câți metri e școala”

Fișa terenului arată ce dotări are localitatea în care cade terenul, pe nume, dar nu dă nicio distanță. Nu e o scăpare, e o măsurătoare. Din cele 23.179 de unități înregistrate, 6.185 au adresă exactă; restul sunt așezate în centrul satului, fiindcă atât publică registrele. Am verificat pe 300 de puncte reale ce s-ar întâmpla dacă am da totuși distanțe: până la cea mai apropiată unitate cu adresă exactă, mediana este de aproape 6 km, iar dacă le-am lua pe toate, mediana ar fi zero, pentru că punctele așezate în centrul satului cad chiar peste reper.

Adică ambele răspunsuri ar fi false: unul mult prea departe (școala din sat există, dar noi nu-i știm adresa), celălalt o precizie inventată. Așa că răspundem la întrebarea pe care datele o susțin: „satul acesta are școală?”, nu „la câți metri e”. Când terenul cade în afara zonei construite a oricărei localități, spunem și asta, în loc să căutăm cel mai apropiat sat, ceea ce ar fi tot o distanță.

Geocodarea pe adresă, adăugată la 28 august 2026, a urcat numărul unităților cu amplasament exact de la 4.057 la 6.185, dar nu schimbă răspunsul: sunt tot 27% din total, iar câștigul e concentrat în orașe, adică exact acolo unde oricum erau cele mai multe. Ca să putem da distanțe cinstit ar trebui ca și satele să aibă adrese, iar acolo OpenStreetMap are foarte puține.

Parcările rezidențiale ale Clujului

Pe harta Clujului se pot aprinde cele 80.858 de locuri de parcare rezidențială din evidența primăriei, cu starea fiecăruia: disponibil, atribuit, în curs de atribuire sau închis pentru acces. Vocabularul nu e inventat de noi, e chiar cel publicat de primărie odată cu stratul, ca listă de valori cu etichete. Sunt șase valori, nu două, și le păstrăm pe toate: un loc rezervat pentru persoane cu dizabilități și încă neatribuit nu înseamnă același lucru cu unul închis pentru acces.

Ce nu arată, deliberat. Evidența primăriei leagă fiecare loc atribuit de un număr de mașină. Noi îl avem în oglinda internă, fiindcă vine odată cu stratul, dar nu îl servim: harta spune dacă locul e luat, niciodată de cine. Proiecția publică e scrisă într-un singur obiect din baza de date, care poartă doar geometria, numărul locului (cel scris pe asfalt) și starea, iar rolul cu care citește serverul de hărți nu are niciun drept asupra tabelei cu date personale. Restul câmpurilor de persoană pe care le are schema primăriei, cod numeric personal, nume, e-mail, telefon și adresa cu bloc, scară și apartament, sunt goale chiar la sursă: zero rânduri completate din cele 80.858.

De ce apare abia de aproape. Un loc de parcare are în jur de 2,5 pe 5 metri. Măsurat pe datele reale, la nivelul de apropiere 13 cea mai încărcată dală ar duce 27.676 de puncte suprapuse, la 14 încă 17.743. De la 15 în sus punctele se separă, deci acolo pornește stratul; sub el nu se cer date degeaba.

Cât de vechi sunt datele

Fiecare set de date pe care îl servim are, pe pagina localității, data la care a intrat la noi și cadența cu care se schimbă la sursă. Vechimea nu e scrisă de mână: se citește din chiar momentul încărcării fiecărui set, deci nu poate să spună altceva decât datele. Cadența e a sursei, nu a noastră: statistica se publică anual, lista furnizorilor de sănătate trimestrial, decontările la investiții se mișcă lunar, punctele din OpenStreetMap zilnic.

De ce o spunem în loc să o ascundem: afirmăm despre 2.618 primării că au planul urbanistic general expirat. Dacă una și-l prelungește, afirmația noastră devine falsă până la următoarea încărcare, iar cititorul nu are cum să bănuiască. Data preluării, pusă lângă afirmație, îi dă exact ce îi trebuie ca să judece singur. Acolo unde un set trece de cadența lui, o spunem pe pagină, nu doar în evidența internă.

Și cât de veche e harta, nu doar cifra. Desenul de pe hartă nu se citește direct din baza de date: e tăiat în dale, iar serverul care le taie le ține în memorie ca să nu le refacă la fiecare vizitator. Problema, măsurată pe 12 septembrie 2026: el nu află niciodată că datele din spate s-au schimbat. Am pus un punct într-o dală deja cerută și dala a rămas goală, în timp ce o dală vecină, pe care nimeni nu o mai ceruse, l-a văzut pe loc. Straturile Clujului se reîmprospătează în fiecare noapte, deci harta putea arăta starea de ieri fără ca nimic să semnaleze asta.

Acum adresa fiecărei dale poartă ora la care s-au schimbat ultima dată chiar datele din spatele ei, nu ora la care a rulat un job. Când datele se schimbă, adresa se schimbă, iar dala veche nu mai e cerută de nimeni. Nu e o îmbunătățire de viteză, e una de adevăr: ce vedeți pe hartă e ce scrie în bază în clipa aceea. Douăsprezece straturi din treisprezece merg așa; al treisprezecelea, conturul siturilor de patrimoniu, e servit altfel din motive tehnice și se poate schimba cel mai târziu la o lună, iar asta e scris în evidența noastră ca lipsă cunoscută, nu descoperită mai târziu.

Cât de precisă e o dată din evidența ministerului. Observatorul păstrează unele date ca an, nu ca zi, iar sistemul lui le scrie ca 1 ianuarie. Verificat la sursă, pe valorile brute: planul Clujului, aprobat prin hotărârea 493 din 2014, vine cu data de aprobare 1 ianuarie 2014, exact la miezul nopții. Măsurat pe toate cele 3.181 de rânduri, data expirării are 3.162 de valori pe 1 ianuarie și doar 19 cu zi reală. De aceea, acolo unde sursa are numai anul, arătăm numai anul, iar numărul de zile de la expirare nu se mai calculează deloc: o cifră de patru cifre scoasă dintr-o zi inventată arată mai sigură decât este. Precizia călătorește și prin interfața de programare, ca un partener să nu tipărească o zi pe care nimeni nu a scris-o.

În pregătire

O versiune mai fină a pantei, calculată direct din rasterul complet al Modelului Numeric al Terenului, împreună cu un strat de pantă pe hartă. Depinde de disponibilitatea serviciului de descărcare al ANCPI, temporar indisponibil.

Planșele din fișă

Fiecare capitol al fișei terenului are lângă el o planșă desenată din chiar geometriile pe care le descrie: încadrarea cadastrală, zonificarea din PUG, documentațiile și servituțile, rețelele edilitare, iar la final mediul, patrimoniul și riscul. Planșele sunt vectoriale și proiectate în Stereo70, sistemul oficial românesc, deci scara grafică de pe fiecare este reală și se potrivește cu suprafețele din text. Culorile zonelor sunt aceleași cu cele de pe harta publică, fiindcă se citesc din aceeași sursă.

Planșa care pune limitele zonelor peste parcele are dedesubt și imaginea satelitară a locului (sursa: Google), pentru că acolo întrebarea este unde cade limita din plan peste ce există pe teren. Imaginea e potrivită pe sistemul planșei: tot ce se vede pe hărțile satelitare este proiectat altfel decât în Stereo70, iar diferența, aproape un grad de rotație la Cluj, ar deplasa desenul cu câțiva metri față de imagine. Ea rămâne un ajutor de lectură: informația juridică stă în vectori și în textul de lângă planșă, nu în fotografie, care poate fi mai veche decât evidențele.

Când un domeniu nu are date pentru acel loc, planșa se desenează oricum, cu terenul și vecinii, iar sub ea scrie ce anume lipsește: o casetă goală fără explicație ar fi imposibil de deosebit de una neverificată. Din același motiv, legenda listează doar ce s-a desenat efectiv.

Cadrul legal se schimbă

Fiecare afirmație din fișă își poartă temeiul, iar temeiurile acestea urmează să se schimbe. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost adoptat de Senat în 30 iulie 2026 și, după sesizarea CCR, promulgare și publicarea în Monitorul Oficial, intră în vigoare la 15 zile de la publicare. La acel moment abrogă Legea 350/2001 și Legea 50/1991, adică actele pe care se sprijină astăzi cea mai mare parte a încadrării urbanistice.

Platforma citează aceste acte dintr-un singur loc, nu răspândit prin pagini, tocmai ca trecerea să fie o comutare verificabilă. Până când textul oficial apare în Monitor, nu punem corespondențe între articolul vechi și cel nou: forma adoptată de o singură cameră se mai poate schimba, iar o trimitere greșită la un articol e mai dăunătoare decât una lipsă. Până atunci temeiurile afișate rămân cele în vigoare azi.

Limite generale

Sursele au scări și date de actualizare diferite, iar documentațiile digitalizate nu acoperă încă toate UAT-urile; fișa marchează de fiecare dată proveniența și, unde există, data sursei. Dacă observați o eroare sau o lipsă, ne-o puteți semnala; verificarea semnalărilor face parte din întreținerea platformei. Pentru situația juridică completă a unui teren, autoritatea rămâne primăria și certificatul de urbanism.

Vezi și: fișa terenului · termeni și condiții · confidențialitate